+40 727 474 900

Stomatologie copii

Stomatologia pentru copii sau Pedodontia este ramura a medicinii dentare care are in vedere tratamentul specific dintilor temporari (dinti de lapte) si al dintilor permanenti tineri (abia erupti) . Cuvantul pedodontie provine din limba greaca “pes”= copil si “odontos”= dinte.

Pedodontia cuprinde de asemenea si tratamentele profilactice prevenind caria prin fluorizari si sigilari ale santurilor si fosetelor, si tratamentul cariei, deoarece caria aparuta la dintii de lapte netratata se va complica si va afecta eruptia dintilor definitivi.

La inceput pedodontia se baza doar pe indepartarea dintilor temorari (de lapte), dar astazi se preocupa de mentinerea integritatii dintilor pe arcada atat cei temporari cat si cei permanenti tineri.
Medicul pedodont trebuie sa adopte un limbaj prietenos asemanator copiilor, pe intelesul acestora (eufemistic) pentru a se apropia de acestia, trebuie sa aiba rabdare sa le explice ceea ce va urma sa li se faca, sa-i introduca intr-un joc motivandu-i sa vin cu placere la stomatolog.

Medicul pedodont trebuie sa realizeze un contact atat cu parintii copilului (insotitorii acestuia), cat si direct cu pacientul- copil. In aceasta triada trebuie mentinut un echilibru pentru ca pacientul- copil sa nu se simta exclus.
La medicul pedodont se prezinta de la sugari pana la adolescenti, prima consultatie efectuandu-se la varsta de un an si jumatate- doi ani in bratele parintelui cand se pot depista carii incipiente. La sugar interventiile sunt minime, fiind necesare in cazul traumatismelor, prezenta dintilor natali si neonatali; pentru probleme mai grave se recomanda ca tratamentul sa fie efectuat in spital si sub anestezie generala.

Articole asemanatoare

Igiena orala la copii

Toti parintii sunt preocupati de sanatatea copiilor, astfel ca grija pentru o igiena orala corespunzatoare incepe de la o varsta frageda.  Intr-adevar, cea mai buna metoda de a asigura sanatatea și aspectul impecabil al danturii este igiena dentara corecta, inceputa din copilarie si incurajata pe toata durata vietii.

Ingrijirea inaintea eruptiei dintilor
Chiar daca primii dintisori nu au aparut inca, puteti ingriji cavitatea bucala a copilului.

Stergeti gingiile dupa fiecare masa, cu o discheta de vata umezita in apa calduta, fara a folosi pasta de dinti. Daca bebelusul este obosit sau irascibil, nu incercati sa-i curatati gingiile.

Dupa aparitia primilor dinti
Incepeti ingrijirea dintilor chiar de la aparitie – acestia sunt important,i deoarece vor pastra spatiul pentru dintii permanenti, iar daca nu sunt ingrijiti, se poate dezvolta gingivita.
⦁ Imediat dupa ce vor aparea primii doi dinti alaturati, aratati-i copilului cum sa foloseasca ata dentara.
⦁ Incercati sa transformati periajul intr-o activitate amuzanta pentru copil. Retineti ca acesta va avea dexteritatea necesara pentru a se peria singur abia in jurul varstei de 7 ani. Copiii invata prin imitatie, astfel incat parintii sunt cel mai bun exemplu de urmat.
⦁ Aveti grija la carii – primele semne sunt usoarele decolorari si eroziuni.  Evitati sa lasati lapte sau suc la discretia copilului in timpul zilei sau inainte de culcare.
⦁ Dupa masa, dati-i copilului sa bea apa – majoritatea mancarurilor de copii se spala cu usurinta doar cu apa. Ideal este sa utilizati cat mai repede (aproximativ la un an si jumatate) o periuta foarte moale, pentru a obisnui copilul cu periajul.
⦁ La varsta de doi ani, folositi pasta de dinti fara fluor, aplicand o cantitate de marimea unui bob de mazare. Asteptati pana pe la trei ani, cand copilul nu mai inghite pasta de dinti, pentru a folosi pasta cu fluor.
⦁ Chiar daca folositi o pasta de dinti cu fluor, pentru a preveni eficient cariile sunt importante suplimentele cu fluor.
⦁ Incurajati copilul sa consume alimente snatoase si evitati gustarile frecvente dintre mese.
⦁ Programati prima vizita la stomatolog; aceasta poate astepta pana la varsta de trei ani, cu conditia pastrarii unei igiene orale corecte. De obicei se recomanda ca prima vizita sa aiba loc intre 6 luni si un an.

Prima vizita la stomatolog
Desi nu este obligatoriu, este bine sa duceti copilul la un stomatolog specializat in ingrijirea copiilor. Obiectivul medicului va fi sa previna eventualele probleme si sa supravegheze dezvoltarea danturii. Prima vizita a copilului la medicul stomatolog trebuie sa aiba loc in perioada de 6 luni de la aparitia primului dinte si nu mai tarziu de varsta de 12 luni.

Prevenirea cariilor
Odata ce toti dintii au erupt (in jurul varstei de doi ani si jumatate), medicul va incepe sa aplice fluor pe dinti. Scopul fluorului este de a intari smaltul si de a preveni cariile. Daca resturile alimentare nu sunt indepartate imediat dupa masa, se transforma in acizi ce perforeaza smaltul. Intrebati stomatologul de indicatiile suplimentelor cu fluor.

Administrarea prelungita de antibiotice poate produce schimbarea culorii dintilor, de vreme ce multe medicamente pentru copii contin zahar. Obisnuiti copilul sa isi perieze dintii dupa administrarea medicamentelor.

Regulile de baza ale unei sanatati orale sunt periajul dentar, de cel putin doua ori pe zi si utilizarea atei dentare, cel putin o data pe zi. Puteti invata copiii cum sa se spele pe dinti cu periuta si pasta de la varsta de 2 – 3 ani, cu conditia sa fie supravegheati. Nu-i lasati sa inghita pasta de dinti.

Pe masura ce se dezvolta dantura, medicul poate sigila cu o rasina protectoare molarii, unde are loc masticatia, pentru a-i proteja de bacterii.

Probleme
Daca copilul este predispus la aparitia cariilor, este posibil ca nici cea mai stricta igiena sa nu-l fereasca de probleme. In cazul in care copilul se plange de dureri de dinti, consultati medicul imediat. Medicina moderna permite obturarea cavitatilor in conditii sigure.
In cazul unei malformatii grave sau a deteriorarii extinse a dintilor, medicul recomanda o coroana, ce va preveni raspandirea afectiunii. In cazul problemelor ortodontice, acestea trebuie rezolvate inca dinaintea aparitiei dentitiei permanente, pentru a asigura dinti permanenti sanatosi.

Sugerea degetului este un obicei normal pentru copii si de obicei dispare pana la varsta de doi ani. Daca obiceiul continua dupa varsta de trei ani, poate duce la strambarea dintilor sau a muscaturii. Se recomanda consultarea medicului, care va va da informatii privind abordarea problemei.

Odata cu cresterea copilului, frecventa vizitelo de rutina la stomatolog variaza intre trei si 12 luni. Intrebati dentistul de cate ori e nevoie sa reveniti cu copilul, in functie de particularitatile danturii sale!

Cariile de biberon

Cu toate că sunt dinți temporari, care se vor înlocui treptat cu dinți definitivi, dinții bebelușilor necesită la fel de multă atenție deorece sunt susceptibili la carii dentare.

De fapt, dinții temporari ar trebui îngrijiți la fel de bine ca și cei definitivi din mai multe motive. Dinții definitivi se află deja, la naștere, în interiorul maxilarelor și își vor continua dezvoltarea odată cu creșterea. Dacă dinții temporari se pierd înainte ca dinții definitivi să se dezvolte complet, aceștia din urmă vor fi afectați, la fel ca și spațiul acestora pe arcada dentară. Cel mai adesea, copiii care își pierd prematur dinții temporari vor necesita tratamente ortodontice pentru alinierea dinților definitivi. (1)

În plus, copiii, la fel ca și adulții, au nevoie de dinți sănătoși pentru a putea mesteca alimentele corespunzător, respectiv pentru a avea o nutriție echilibrată și pentru a se dezvolta corespunzător. Mai mult decât atât, sănătatea dinților îi ajută în vorbirea corectă, dar și în dezvoltarea încrederii în sine.

În cazul bebelușilor și sugarilor, cariile dentare poartă numele de carii de biberon. Aceste carii apar, de obicei, la nivelul dinților frontali de la nivelul maxilarului superior, dar pot fi afectați de aceste carii și alți dinți. (2)
Cauzele apariției cariilor de biberon
Dezvoltarea cariilor de biberon au la bază mai multe posibile cauze. Expunerea prelungită a dinților la zaharuri este principalul motiv pentru apariția cariilor. Cele mai frecvente „surse” de zaharuri în cazul sugarilor sunt băuturile îndulcite cu zahăr sau miere. Foarte frecvent, copiii adorm cu un biberon plin cu ceai sau lapte îndulcit.

Caria dentară este o afecțiune bacteriană, adică este rezultatul atacului microbian asupra structurilor dentare. La naștere, copiii nu prezintă nicio bacterie în cavitatea bucală, dar cu timpul aceasta se va popula cu bacterii. Multe dintre bacteriile din cavitatea bucală se transferă de la mamă sau de la alți membrii ai familiei prin salivă. Dacă înainte de a-i da copilului suzeta sau biberonul mama le „curăță” introducându-le înainte în propria cavitate bucală, îi va transfera copilului o mare parte din bacteriile sale. Același lucru se întâmplă și cu lingurița, atunci când bebelușul mănâncă deja alimente solide.

O altă cauză a cariilor de biberon este faptul că bebelușul nu primește o cantitate suficientă de fluor din alimentație. (2)

Simptome ale cariilor de biberon
Cel mai frecvent, caria de biberon se manifestă la nivelul dinților frontali superiori, deoarece sunt primii care intră în contact cu lichidele dulci. În plus, dinții frontali inferiori (de la nivelul maxilarului inferior) sunt protejați, într-o oarecare măsură, de limbă și de prezența salivei la acel nivel, care conține anumiți factori antimicrobieni în compoziție.

Într-un stadiu incipent caria de biberon se manifestă la nivelul dinților prin anumite zone mai „albicioase” cu aspect cretos. Dacă în acest stadiu cariile nu au fost depistate la timp, caria va progresa, dinții vor prezenta carii vizibile, de culoare galbenă sau maronie.

Cariile de biberon pot fi asimptomatice o periodă de timp, cu alte cuvinte, copiii nu vor simți durere. În timp, însă, e posibil ca durerile să se manifeste brusc, însoțite de umflarea gingiei din jurul dinților sau chiar de umflarea obrajilor sau a buzelor. Această durere se poate asocia cu febră (37, 8 grade Celsius) și chiar o stare generală proastă a copilului.
Tratamentul cariilor de biberon
În cazul cariilor de biberon, medicul dentist va evalua, mai întâi, gradul de distrucție al dintelui/dinților, după care va decide metoda de tratament.

În situația în care cariile sunt depistate într-un stadiu incipient, dinții afectați pot fi tratați cu ajutorul fluorului, dar și cu instituirea unei igiene corespunzătoare. Atunci când cariile dentare nu au afectat decât smalțul dentar și dentina, dar nu a afectat pulpa dentară sunt necesare reconstituri ale dinților.

Atunci când pulpa dintelui este afectată, iar copilul prezintă deja infecții la nivelul gingiilor și maxilarelor, se va recurge la extracția dinților. Din păcate, pierderea prematură a dinților temporari va afecta capacitatea copilului de a se hrăni corespunzător, dar și de a învăța vorbirea corectă. Acest lucru va avea și repercursiuni pe termen lung, deoarece dinții definitivi nu vor avea spațiu suficient pe arcadele dentare, copilul necesitând tratamente ortodontice.

Prevenirea cariilor de biberon
Cariile de biberon se pot preveni prin mai multe modalități:
⦁ igiena dentară – atunci când dinții își fac apariția în cavitatea bucală este importat ca părinții să le asigure o curățare corespunzătoare; acest lucru poate fi realizat fie cu ajutorul unui tampon steril sau îmbibat în ser fiziologic, fie cu ajutorul unor periuțe de dinți pentru copii și cu ajutorul unei cantități mici de pastă de dinți cu conținut scăzut de fluor;
⦁ alimentația – este important ca în biberon să se introducă fie lapte matern, fie formulă de lapte pregătit după instrucțiunile producătorului; nu este recomandat consumul altor lichide precum sucurile, apa îndulcită sau ceai îndulcit;
⦁ copiii ar trebui să adoarmă după ce au consumat conținutul din biberon și nu în același timp; pe parcursul somnului secreția de salivă scade foarte mult, iar dinții nu vor mai fi protejați de acțiunea acidă a glucidelor;
⦁ depistarea incipientă a cariilor de biberon – prezentarea perioadică la medicul dentist va permite o examinare completă a cavității bucale a copilului. (4)

Recomandări
⦁ Este foarte important să se evite transferul de salivă de la mamă (sau de la alt membru al familiei) la copil, prin suzetă sau linguriță.
⦁ Încurajarea obiceiurilor alimentare sănătoase la copii este foarte importantă, deoarece aceste obiceiuri se vor perpetua și mai departe, pe parcursul vieții.
⦁ În cazul în care copilul a fost obișnuit deja să adoarmă cu biberonul umplut cu lichide dulci, este bine ca acel lichid să fie diluat treptat cu apă (pe parcurul a 2-3 săptămâni) după care, biberonul ar trebui umplut doar cu apă simplă, neîndulcită. (3, 4)

Extracția dinților temporari (de lapte)

Dentiția temporară (dinții de lapte) reprezintă primii dinți care apar în cavitatea bucală. Aceștia apar, de obicei, după vârsta de 6 luni, iar primii care își fac apariția sunt incisivii centrali inferiori (dinții din partea centrală a maxilarului inferior).

Pentru fiecare maxilar (superior și inferior) sunt câte 10 dinți temporari: doi incisivi centrali, doi incisivi laterali, doi canini și patru molari (măsele). Dinții temporari vor fi înlocuiți de câtre cei definitivi (în mod fiziologic) începând cu vârsta de 6 ani, iar acest proces se încheie de obicei în jurul vârstei de 12 ani.

Până la vârsta de 6 ani, dinții temporari au un rol important și în creșterea oaselor maxilare, respectiv dezvoltarea facială a copilului. De aceea, este importantă păstrarea acestor dinți temporari cât mai mult pe arcada dentară, până când aceștia sunt îndepărtați în mod fiziologic din cavitatea bucală și sunt înlocuiți de cei definitivi. (2)

Pierderea prematură a dinților temporari poate afecta dezvoltarea cranio-facială a copilului, acest lucru putând duce la înghesuiri ale dinților definitivi, iar în cazul în care și estetica este afectată, copilul este supus unui stres psihic, poate evita interacțiunile cu alți copii și poate dezvolta în timp o lipsă de încredere în sine. În plus, costul tratamentelor ortodontice poate fi substanțial. (3)

Dinții temporari au mai multe funcții importante, în cavitatea bucală, precum:
⦁ păstrarea spațiului natural pentru dinții definitivi;
⦁ redarea aspectului natural al feței;
⦁ dezvoltarea limbajului coerent;
⦁ alimentația normală a copilului;
⦁ menținerea sănătății dinților definitivi (se cunoaște faptul că dacă dinții temporari suferă de carii multiple, este foarte probabil ca și dinții definitivi să sufere de aceeași problemă). (1)

Când e indicată extracția dinților temporari?
Căderea dinților temporari este un proces fiziologic și are loc atunci când rădăcina dintelui se resoarbe (fenomen considerat normal), dintele devine mobil și de cele mai multe ori este îndepărtat din cavitatea bucală cu un efort minim (pe parcursul masticației). La scurt timp după ce dintele temporar a fost îndepărtat, va erupe dintele permanent.

Extracția prematură a unui dinte temporar este indicată în următoarele situații:
⦁ dinți cu distrucții mari (cauzate de carii dentare profunde) și cu afectarea periapicală („puroi” la vârful rădăcinii);
⦁ un traumatism dentar sau facial care fie a dus la eliminarea directă a dintelui afectat, fie traumatismul necesită extracția dentară ca tratament;
⦁ dinte temporar care a ajuns la vârsta la care trebuie înlocuit, însă acesta nu este mobil, pe radiografie nu se observă o resorbție a rădăcinii dintelui, iar rădăcina dintelui permanent este formată în proporție de ¾ din lungimea ei;
⦁ dinte cu tratamente endodontice eșuate, cu persistența durerii și cu recidive de ⦁ abcese dentare;
⦁ dinți supranumerari (dinți care sunt peste numărul prevăzut);
⦁ dinți cu probleme parodontale;
⦁ mobilitatea dintelui, cu durere și disconfort la masticație. (3)

Decizia extracției premature a unui dinte temporar este deseori dificilă, din cauza complicațiilor care pot apărea asupra dentiției definitive. Este preferabil ca dinții temporari, indiferent cât de distruse au coroanele, să fie păstrați până aproape de vârsta de înlocuire pentru a evita anumite probleme de înghesuire la nivelul dinților definitivi.

Cu toate acestea, uneori, extracția unui dinte temporar este inevitabilă. Decizia de a extrage un dinte temporar se va face ținând cont de mai mulți factori: vârsta copilului, aspectul clinic al dintelui, dar și aspectul radiologic al dintelui.

Cum se realizează extracția dinților de lapte?
Pentru extracția unui dinte temporar este nevoie de o radiografie dentară, pentru a se putea observa poziția dintelui, precum și a osului adiacent (vecin) și a dintelui permanent.

Extracția dintelui temporar se realizează sub anestezie locală (medicul dentist va efectua o injecție la nivelul gingiei cu un anestezic local). După ce anestezia locală s-a instalat complet, medicul va mobiliza dintele în mai multe direcții, după care îl va extrage propriu-zis din cavitatea bucală.

După extracție, copilul va fi instruit să păstreze între dinți (pentru aproximativ 30 de minute), în dreptul dintelui extras, o compresă sterilă de tifon pentru a opri sângerarea.

În urma anesteziei locale pot apărea anumite complicații rare, precum:
⦁ leziuni involuntare ale buzelor și obrajilor, ca urmare a anesteziei (de aceea copilul va trebui supravegheat după efectuarea anesteziei);
⦁ neinstituirea anesteziei locale (care presupune o anestezie suplimentară);
⦁ lezarea anumitor nervi de la nivelul feței ca urmare a injecției anestezice (de cele mai multe ori este reversibilă);
⦁ infecția la nivelul locului anesteziei (poate fi tratată cu antibiotice);
⦁ reacții alergice la substanța anestezică (apar foarte rar și necesită tratament de specialitate de urgență). (4)

Care sunt posibilele complicații în urma extracției unui dinte temporar?
⦁ Durerea moderată sau ușoară poate apărea după dispariția anesteziei locale, dar poate fi ținută sub control cu produse pe bază de paracetamol.
⦁ Sângerarea poate apărea la câteva ore după extracția dintelui temporar. Se va introduce o compresă sterilă de tifon la locul extracției, iar copilul va ține dinții strânși pentru încă 10-15 minute pentru ca presiunea să ajute la oprirea sângerării.
⦁ Pierderea spațiului pentru dintele definitiv – pentru a preveni acest lucru pacientul va fi ținut sub observație și se va realiza un menținător de spațiu, temporar, până la erupția dintelui definitiv. (4)

Recomandări
⦁ Imediat după extracția unui dinte temporar, copilul trebuie supravegheat, pentru a evita lezarea părților moi ale feței, aflate sub anestezie locală.
⦁ Pentru a preveni sângererea și deplasarea cheagului de sânge de la locul extracției, se indică evitarea activităților care presupun efort fizic precum alergatul, săritul, înotul sau alte activități sportive.
⦁ Pentru a preveni o lezare a zonei de extracție sau chiar infecția, se evită introducerea în gură a degetului, a creioanelor sau a oricăror altor obiecte.
⦁ Evitarea alimentelor dure pentru câteva zile după extracție, pentru că acestea pot produce leziuni la locul extracției.
⦁ După extracția unui dinte temporar părinții sunt sfătuiți să aducă copilul la controlale regulate la medicul dentist pentru a se putea evalua păstrarea spațiului pentru dinții definitivi, dar și erupția acestora. (4)

Se recomandă instituirea unei igiene orale corespunzătoare încă de la cea mai tânără vârstă pentru a se evita apariția cariilor dinților temporari. În plus, sunt indicat e vizitele regulate la medicul dentist, pentru depistarea precoce a cariilor dentare, dar și tratamentul corespunzător al acestora pentru a se evita, pe cât posibil, extracția prematură a dinților temporari.

Igiena dinților temporari

Dinții temporari (sau de lapte), deși au o durată de viață limitată în timp, sunt foarte importanți deoarece ghidează erupția corectă a dinților permanenți. De aceea este necesar a fi igienizați corespunzător, mai ales că în țara noastră frecvența cariei dinților temporari atinge cote înalte.

O igienă corectă și completă începe de la vârste fragede și implică nu numai tehnica de periaj, ci și o educație alimentară corectă, atât a copilului, cât și a mamei. Instaurarea unor obiceiuri benefice de la o vârstă mică poate avea o influență majoră asupra sănătății dentare ulterioare.

Periuța de dinți și tehnica de periaj
Periajul dentar este modalitatea cea mai simpla de a îndepărta în timp util resturile de carbohidrați, flora și placa bacteriană. Forma periuței este mai puțin importantă, însă tehnica periajului joacă un rol deosebit și trebuie să îndeplinească anumite condiții:

– să fie simplă și ușor de utilizat de copii
– să fie efectuată de cel puțin trei ori pe zi, după mesele principale (unii specialiști sunt de părere că un periaj dimineața și seara este îndeajuns, totuși acest lucru rămânând la alegerea pacientului și disponibilitatea lui)
– durata periajului să fie suficientă (2-3 minute)

Alegerea periuței dentare pentru copii nu mai este o problemă în zilele noastre, existând o gamă largă de periuțe, special create pe segmente de vârstă, începând cu intervalul de 4 – 14 luni și continuând cu intervalele 2 – 4 ani, 5 – 7 ani și apoi periuțe pentru copiii peste 8 ani. Periuța de dinți pentru copii se caracterizează prin diametrul firului de 0,12 mm sau 0,17 mm, cu o lungime de maximum 10 mm. Periuța pentru copii trebuie să fie soft (moale) sau extra soft. Chiar dacă copilul este încă sugar și nu au apărut încă primii dinți de lapte, sau sunt pe cale să erupă, se recomandă o igienizare a cavității orale de către mame. Mamele trebuie să-și înfășoare degetul într-un tifon și apoi să curețe blând gingiile copilului. Această acțiune are un efect benefic asupra gingiilor, masându-le și ușurând senzația de prurit (mâncărime) care însoțește erupția dinților temporari.

Copilul, odată ajuns la o vârstă la care poate înțelege importanța periatului și începe să fie capabil să se descurce singur, poate fi încurajat să învețe o tehnică simplă de periaj, indicată în principal copiilor. Aceasta este tehnica Fons. Este singura metodă de periaj ce se realizează cu arcadele dentare în ocluzie (copilul mușcă pe măsele):

– perii se vor plasa perpendicular pe feţele vestibulare (fețele externe ale dintelui), iar mânerul periuței va fi paralel cu podeaua
– mișcările vor fi largi, circulare (copilul face rotocoale cu periuța pe dinte) și vor cuprinde dinții și gingiile maxilarului și mandibulei (se masează cu atenție și gingia);
– igienizează corespunzător spațiile proximale (spațiile dintre dinți) cât și gingia și dinții.
Această tehnică are dezavantajul că este traumatizantă pentru zona coletului, antrenând leziuni la nivel gingival și dentar (recesiuni gingivale și abraziunea ţesuturilor dentare).

De aceea este necesar ca odată cu creșterea copilului să fie treptat învățat tehnica Bass de periaj, tehnica corectă și completă. Este o tehnică mai dificilă, de aceea trebuie luat în considerare gradul de dezvoltare motorie a copilului înainte de a se introduce în practică. Totuși este indicat ca la momentul erupției ultimilor dinți permanenți (12 ani) copilul să fie deja familiarizat cu această tehnică.

– Fiecare arcadă se împarte în sectoare, începând de la linia mediană (dintre incisivii centrali) și până la cel mai distal dinte (dintele situat cel mai în spate), rezultând astfel patru cadrane (două maxilare, două mandibulare).
– Peria se așază în unghi de 45 de grade față de dinte (pe fețele externe și interne), astfel încât să atingă dintele și marginea gingiei.
– Se exercită o presiune vibratorie asupra periuței, în axul fibrelor, folosindu-se mișcări scurte de înainte-înapoi, fără a se desprinde periuța de pe dinte.
– Fețele ocluzale ale dinților (partea cu care se mestecă) se curăța prin presarea fermă a perilor periuței în șanțuri prin mișcări scurte înainte – înapoi.
– Se efectuează pentru fiecare grupă de dinți (pe fețele dinspre exterior și interior, și cele ocluzale) timp de 45 de secunde pe grup, pentru un total de 3 minute de periaj.

Greșelile care pot apărea în tehnica Bass sunt: poziționarea periuței doar pe dinte sau doar pe gingie (ele trebuie curățate împreună) aplicarea periuței doar pe gingie, neîndepărtând placa bacteriană.

Pe lângă periuța clasică, copiii mai pot folosi și periuța electrică, cu mențiunea că vârsta minimă este de 3 ani. Avantajele sale sunt: realizează un masaj gingival eficient, îmbunătățind circulația sanguină a gingiei; ușurință în utilizare, fără efort din partea copilului; dozarea presiunii și a mișcărilor se realizează uniform, fără a necesita o atenție sporită din partea utilizatorului. Pe piață sunt nenumărate modele și accesorii pentru copii, existând și periuțe muzicale, ce au fost produse în scopul atragerii copiilor și deprinderii acestora cu periajul dentar după fiecare masă; există și periuțe ce emit diferite mirosuri și gusturi, tot pentru copii.

Pentru protecția anti-carie a dinților de lapte se mai recomandă fluorizări, fie prin aplicații colective (precum fluorizarea apei de băut, metodă care încă mai ridică controverse în anumite comunități) fie prin metode individuale (aplicații locale în cabinetul stomatologic sau la domiciliu, prin lacuri, paste de dinți cu fluor sau ape de gură cu fluor). Studii de actualitate demonstrează legătura dintre un nivel scăzut al cariilor la dinții temporari și permanenți cu fluorizarea apei de băut. Pentru părinții îngrijorați de posibilele efecte adverse ale fluorului asupra sănătății copilului, există alternative la fluorizare prin produsele pe bază de derivați din cazeina (o proteină care se găsește și în lapte) și care au un efect asemănător fluorului la nivelul smalțului.

Pe cât este posibil și în funcție de interesul copilului, se mai pot introduce în programul de igienă a dinților de lapte și ața dentară, dușurile bucale și apele de gură.

Regimul alimentar
Regimul alimentar este un factor important în profilaxia cariei și menținerea dinților temporari sănătoși cât mai mult timp, mai ales că dintele temporar are o structura deosebită și mai predispusă la carii. Consumul de glucide, chiar și la nivele înalte este asociat cu o creștere mică a numărului de carii dacă zahărul este luat de maximum patru ori/zi, la mese și nu între mese, aceasta se bazează pe proprietatea salivei de a neutraliza 3-4 atacuri acide zilnic. Consumul de glucide concomitent la mese și între mese este asociat cu o creștere marcată a numărului de carii. Creșterea activității carioase încetează odată cu retragerea alimentelor bogate în zahăr, dar leziunile carioase pot apărea chiar în condițiile evitării zahărului, de vină fiind și predispoziția genetică, unii oameni având o floră bacteriană mai virulentă și fiind mai predispuși la carie. În lumina acestor descoperiri, sun importante obiceiurile mamei, care influențează enorm copilul. De exemplu, mama nu trebuie să folosească lingurița copilului, deoarece îi poate transfera o populație bacteriană nespecifică, cu creșterea riscului de carie.

Există și alimente protectoare: grăsimile reduc activitatea carioase a diferitelor alimente, dar nu se cunoaște încă mecanismul prin care acționează. O posibilă explicație ar fi că ele formează o barieră protectoare pe suprafețele dentare sau poate doar înconjură carbohidrații făcându-i mai puțin disponibili și ajutând la eliminarea lor mai rapidă din cavitatea orală. Brânza reduce nivelul cariogenic al bacteriilor. Conținutul crescut în calciu și fosfor, alături de cazeină și proteine, reprezintă mecanismul prin care brânza are efect de împiedicare a apariției cariilor.

Copiii învață despre igienizare in cadrul socializării primare, în consecința obiceiurile legate de sănătatea orala a părinților vor fi transferate si la copil. Mamele joaca un rol cheie, nu numai ca facilitatori ai igienei orale a copilului, dar și ca transmițători de obiceiuri sănătoase.

Copilul meu are nevoie de aparat dentar?

„Copilul meu are nevoie de aparat dentar?” este o întrebare pe care mulți părinți și-o pun la un moment dat. Este bine ca părintele să fie informat asupra momentului cel mai potrivit pentru a se prezenta la o consultație de specialitate. Medicul pediatru sau medicul dentist vă pot semnala mici nereguli, dar diagnosticul unei anomalii dento-maxilare si necesitatea instituirii unui tratament ortodontic pot fi indicate doar de medicul ortodont.

Academia Americana de Ortodontie și Stomatologie Pediatrică recomandă ca prima consultație stomatologică să aiba loc la varsta de aproximativ 1 an. Totodata este recomandata o evaluare ortodontică atunci când erupe primul dinte permanent, în jurul vârstei de 6-7 ani.

Până la vârsta de 6 ani – dentiția temporară
În dentiția temporară (până la 6 ani) este necesar ca părintele să revizuiască următoarele următoarele semne și să se corecteze unele obiceiuri vicioase:
⦁ La naștere, arcada superioară a sugarului trebuie să o depășească pe cea inferioară, existând un decalaj sagital; orice modificare de la această situație ridică semne de alarmă și trebuie ținută sub supraveghere.
⦁ În etiopatogenia anomaliilor dento-maxilare sunt incriminați factorii funcționali. Printre aceștia, un rol important este acordat lipsei stimulilor care produc mezializările fiziologice ale mandibulei. De exemplu: lipsa alimentației naturale, a alăptării, privează mandibula de mișcările de propulsie necesare modelării funcționale a articulației temporo-mandibulare și apariția primei mezializări fiziologice a mandibulei. Regimurile alimentare care nu favorizează o masticație activă cu mișcări ample ale mandibulei și o abrazie fiziologică va frâna dezvoltarea în plan sagital a mandibulei și instalarea celei de-a doua mezializări fiziologice.
⦁ Copilul prezintă o respirația orală sau mixtă. Respirația orală are o acțiune complexă. Ea favorizează apariția maxilarului îngust, care ține mandibula într-o poziție distalizată, nepermițându-i în același timp să crească.
⦁ Copilul prezintă obiceiuri vicioase de sugere a policelui sau a altor degețele, posturi vicioase, sprijinirea mentonului pe pumn, propulsie a mandibulei sau interpoziția diverselor obiecte sau a obrazului, mușcarea buzei inferioare sau superioare; toate aceste biceiuri vicioase sunt un factor etiologic important în declanșarea anomaliilor dento-maxilare.
⦁ Dacă în jurul vârstei de 4-6 ani copilul prezintă un zâmbet perfect, fără spațieri între dinții de lapte este un semnal de alarmă asupra unui deficit de spațiu. Diastemele și tremele sunt considerate o expresie a creșterii maxilarelor sub impulsul mugurilor dinților permanenți din zona frontală, mult mai mari ca cei temporari. Dinții de lapte sunt mult mai mici în diametru decât cei permanenți, așa că, dacă sunt aliniați perfect înseamnă că dintele permanent nu va mai avea spațiu suficient să erupă sau că nu va exista spațiu suficient pe întreaga arcadă pentru erupția tuturor dinților permanenți. Spații mai importante apar la maxilar între incisivul lateral și caninul de lapte, iar la mandibulă între caninul și primul molar temporar (tremele primatelor).
⦁ Pierderea prematură a dinților temporari (prin complicații ale cariei, traumatism, extracție), contactele premature sau obturațiile necorespunzătoare – toți sunt factori generatori de dezechilibre ocluzo-articulare. Pierderea precoce a molarului secund temporar determină deplasarea sau înclinarea molarului prim permanent și pierderea spațiului de erupție a premolarului doi.

Între 6-12 ani – dentiția mixtă
În dentiția mixtă (între 6 și 12 ani) se urmăresc:
⦁ De la 5 la 6 ani arcada temporară va trece în mod normal (datorită erupției primului molar) de la forma de semicerc la cea de elipsă. Apariția unor forme de arcadă modificate (cum ar fi arcada în formă de „V”, trapez, omega) este un semn timpuriu al unei compresiuni de maxilar sau al unei protruzii maxilare în contextul unor obiceiuri vicioase sau disfuncții.
⦁ În mod normal copilul atunci când mușcă pe măsele, copilul trebuie să prezinte o acoperire a dinților inferiori de către cei superiori de aproximativ 1/3 și fiecare dinte trebuie să prezinte un contact în două sau trei suprafețe cu dinții de pe arcada opusă. Orice modificare de la această stare de normalitate trebuie semnalizată unui specialist. Ocluzia adâncă (când incisivii superiori îi acoperă în totalitate pe cei inferiori), ocluzia cap la cap sau ocluzia deschisă sunt semne ale unei evoluții către anomalii dentomaxilare. Ocluzia deschisă (dinții nu au contact cu antagonistul) produsă prin interpoziții (mușcarea obrazului, ținerea pixului între dinți etc.) atrage atenția și necesită tratament etiologic de reeducare sau decondiționare.
⦁ Incongruențele dento-alveolare nu anunță în mod special o situație identică și în dentiția permanentă, ele totuși trebuie ținute sub supraveghere în timpul erupției dinților permanenți.
⦁ Obiceiurile vicioase sau comportamentele musculare anormale care nu au fost corectate din timpul dentiției temporare au acum un mai mare efect la nivel scheletal și pot duce la ocluzii încrucișate, laterodeviații mandibulare.
⦁ Cariile sunt din nou un factor de temut în dezvoltarea aparatului dento-maxilar, mai ales cariile dinților laterali, deoarece ei au un rol vital în înălțarea ocluziei. Problema cel mai des întâlnită, din păcate, este caria molarului prim permanent care erupe la 6 ani și care deseori se pierde chiar înainte de încheierea erupției tuturor celorlalți dinți permanenți. Probleme deosebite ridică și pierderea prematură a molarului secund temporar, deoarece molarul prim permanent migrează în spațiul rezultat prin edentație, premolarul secund ce urmează să erupă pe locul molarului doi temporar pierzându-și parțial spțiul de erupție, sau putând rămâne chiar inclus, ceea ce va duce la apariția de incongruențe în zona laterală.

Chiar dacă nu vi se pare nimic suspect, este oricum indicat un consult ortodontic în această perioadă, deoarece unele tipuri de anomalii transmise genetic, cu caracter ereditar pot fi tratate corect și complet mai ales în acest interval. Dacă părintele a prezentat de-a lungul vieții anomalii dentomaxilare (ocluzie adâncă, ocluzie inversă, diferite agenezii dentare) atunci există o șansă ca și copilul să moștenească aceleași forme.

Nu toate incongruențele sunt și permanente sau necesită tratament. Un exemplu este în cazul erupției incisivilor laterali. Incisivii inferiori erup după incisivii centrali superiori sau în același timp și de aceea vor avea o poziție lingualizată. Incisivii laterali superiori erup într-o poziție ușor palatinizată, dar pe măsură ce incisivii centrali migrează către planul de ocluzie, îi vor degaja și incisivul lateral își va relua poziția normală. Orientarea în labioversie, cu o ușoară rotație a incisivului lateral este expresia relației pe care rădăcina incisivului lateral o are cu mugurele caninului permanent. Ar fi o greșeală ca astfel de poziții fiziologie să fie interpretate ca anomalii și să fie tratate, dar necesitatea instituirii unui tratament o poate hotărî doar medicul ortodont.
Dupa 12 ani – dentiția permanentă
În dentiția permanentă (după vârsta de 12 ani) se apelează cel mai des la medicul ortodont, din neferice și destul de târziu în unele cazuri. Cele mai acuzate probleme sunt cele de estetică dentară determinate de incongruențele dento-alveolare, dar cu ocazia aceasta mai sunt descoperite anomalii dentomaxilare de fond. Dacă totuși în dentiția permanentă apar: ocluziile deschise, ocluziile inverse, ocluziile adânci, ectopiisau entopii dentare (dintele este plasat în afara perimetrului arcadei dentare), rotații în ax ale dinților sau incongruențe, absența unor dinți permanenți care nu au erupt sau persistența pe arcadă a dinților temporari după timpul normal de cădere, treme, diasteme, este indicată prezentarea la un medic ortodont, pentru că orice afecțiune netratată poate duce în timp la complicații locale sau loco-regionale grave, uneori chiar la edentații.

Idealul tratamentului ortodontic este conștientizarea părinților și intervenția timpurie (de preferabil din dentiția mixtă), deoarece un tratament ortodontic precoce este și mai ușor de suportat de copil și mai ieftin pentru părinte, cu efecte stabile în timp (gradul de recidivă este mult mai scăzut).

Google+